blur-old-antique-book

Sacrificii pentru educație

Posted on Posted in Povești
It's only fair to share...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on TumblrShare on LinkedInPrint this pageShare on RedditPin on Pinterest
Share on VK

Drumuri, drumuri importante pe care le luăm – cât de des ne gândim la acest lucru? Pe câte drumuri importante ai mers în această viață? Drumuri reale sau drumuri spirituale sau ideologice? A merge pe un drum, pe o cărare reprezintă o decizie. O decizie ce va afecta destinația finală sau una dintre destinațiile finale. Dorim să avem o grămadă în viața asta și să reușim să dobândim aceste lucruri. Unele drumuri spre aceste destinații necesită mai multe sacrificii decât credeai.

O astfel de poveste este și cea a un student care locuiește într-un sat din România. Din sătucul lui, face 40 de minute pe jos pentru a ajunge în satul vecin ,de unde poate lua un autobuz spre orașul apropiat. Face încă 40 de minute până în oraș, după care trebuie să se grăbească să prindă autobuzul cu care face 3 ore până în orașul în care studiază. Cluj-Napoca. Trăiește la cămin și povestea lui doar acum începe.

Dorința lui de a învăța și a deveni cineva în viață e incredibilă și e un adevărat exemplu pentru ceea ce înseamnă educație și cât de importantă e aceasta. Se trezește la ora 4 sau 5 dimineața pentru a citi. Citește pentru facultate, dar și despre alte domenii care îl pasionează.

„Mă pot concentra mai bine când e liniște, când pare ca și cum aș fi singurul în cameră. Îmi aprind lampa și citesc pentru a fi pregătit pentru ziua care mă așteaptă”.

Se întreține singur deaorece părinții lui nu îl pot ajuta prea mult. Pe timp de vară, a muncit pentru a-și cumpăra cărți și alte lucruri necesare facultății. De asemenea, nu cheltuie prea mult pe nimicuri, economisește pentru educație. Are dorința de a avea multe în viață, dar deocamdată „sunt zgârgit cu mine însumi”. Crede că educația îl va duce acolo unde dorește, pe un drum al sucesului și va deveni o persoană extraordinară. Și chiar dacă a făcut atât de multe drumuri până acum și unele destul de dificile cu multe sacrificii, el își păstrează zâmbetul pe buze.

Trece peste toate cu speranța că într-o zi va avea tot ce își dorește.

 „Vreau să am o slujbă bună și bine plătită, să îmi ajut părinții și pe sora mea mai mică și să îmi fac eu un viitor pentru mine și pentru familia pe care o să o am.”

Are un ceas portocaliu pe care și-a setat timpul cu 10 minute în față, doar pentru a fi sigur că ajunge la facultate la timp.

 „Numa prin educație poți să faci ceea ce vrei, doar dacă știi poți să faci ceva. E greu deorece nu înțeleg mereu ce ni se predă, dar îmi petrec fiecare secundă liberă încercând să cunosc mai mult. După facultate merg la bibliotecă și încerc să citesc ceva după care mă duc acasă rupt. Mănânc, mai citesc ce apuc și adorm.”

Se pune la somn în jurul orei 22. „Sunt destul de obosit după zile lungi de facultate și trezit la 5 și la 10 adorm și mă trezesc dimineața iarăși la 5. Se mai întâmplă să adorm și mă simt tare vinovat că nu am făcut ce mi-am propus, dar ce să fac, merg mai departe”. Pentru el este doar o altă zi pe drum, pe drumul educație, cel pe care l-a ales și care îl va duce la destinație unde va avea tot ce își dorește.

 

It's only fair to share...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on TumblrShare on LinkedInPrint this pageShare on RedditPin on Pinterest
Share on VK

Related Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *